Internaționalul român Bogdan Stancu a înscris un gol pentru Genclerbirligi în remiza formației sale în deplasare cu Osmanlispor, scor 2-2, duminică, în etapa a doua din prima ligă turcă.
Stancu a marcat în minutul 65, dintr-o lovitură de la 11 metri. Atacantul în vârstă de 29 de ani a fost înlocuit în minutul 84. Un alt internațional român, Raul Rusescu, a oferit pasa de gol la prima reușită a lui Osmanlispor. Rusescu a părăsit terenul în minutul 66, înlocuit de către Cheick Diabate.
Osmanlispor a condus cu 2-0, după reușitele lui Delarge (minutul 9) și Guven (minutul 16), dar oaspeții au revenit grație golurilor lui Gurler (minutul 43) și Stancu.
Osmanlispor are două remize de la începutul campionatului, în timp ce Genclerbirligi a înregistrat o victorie și un egal după primele două etape.
Tot duminică, Iasmin Latovlevici a fost integralist pentru Karabukspor în victoria de pe teren propriu cu Rizespor, scor 3-0. Fundașul stânga în vârstă de 30 de ani s-a transferat în această vară de la Genclerbirligi, din postura de jucător liber de contract.
Cristian Tănase a intrat pe teren în minutul 63 pentru Karabukspor și a oferit pasa decisivă la golul secund al gazdelor, reușit de către Traore în minutul 82. Cristian Tănase (29 de ani), fost jucător al Stelei, a venit în această vară de la Sivasspor.
Yatabare (19′) și Skulason (90′) au înscris celelalte goluri ale partidei Karabukspor-Rizespor. În aceeași etapă, Fenerbahce și Kayserispor au remizat după un meci spectaculos, scor 3-3 (Kjaer 30′, Tufan 44′, Potuk 90+3′ / Welliton 27′, 45+1′, Budak 90′). Fundașul danez Simon Kjaer a fost eliminat în minutul 38.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER